Nou test rapid de depistare precoce a Tuberculozei, lansat in Marea Britanie

Nou test rapid de depistare precoce a Tuberculozei, lansat in Marea Britanie

Intr-o editie recenta a BBC News Health, cercetatorii din Marea Britanie au anuntat obtinerea unui nou test rapid, ultra-senzitiv, pentru diagnosticarea Tuberculozei.

Noua metoda de investigatie, realizata de catre Agentia pentru Protectia Sanatatii (Health Protection Agency), permite aflarea rezultatului testarii in numai 1 ora, putand detecta toate tulpinile TB si putand astfel reduce incidenta si consecintele la nivel global ale Tuberculozei.

Din statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) reiese ca in 2008, la nivel mondial, s-au inregistrat aproximativ 1,3 milioane de decese cauzate de TB, ceea ce face din Tuberculoza una dintre cele mai importante provocari de sanatate publica.

Dr. Mario Raviglione, director al Departamentului Stop TB din cadrul OMS apreciaza ca noua generatie de teste rapide ar putea practic revolutiona tratamentul Tuberculozei: "Diagnosticul Tuberculozei este foarte dificil in prezent. A avea la indemana un test care sa poata detecta imediat TB, rapid si specific, ar insemna sa castigi saptamani sau luni in care poti trata o persoana, evitand astfel ca aceasta sa astepte 5 pana la 8 saptamani, timp in care poate infecta la randul sau pe altii.".

OMS estimeaza ca o treime din populatia globului este infectata cu bacilul TB, numai 5-10% dintre persoanele infectate evoluand catre Tuberculoza candva pe parcursul vietii lor.

Ultimii ani au inregistrat o recrudescenta a numarului de infectii TB, inclusiv in statele dezvoltate din punct de vedere economic, constatandu-se totodata o tendinta de crestere a numarului de cazuri de tulpini TB rezistente la tratamentul obisnuit si care inregistreaza o rata mult mai scazuta de vindecare, dar si costuri ridicate legate de tratament si spitalizare.

In aceste conditii, diagnosticul precoce al Tuberculozei creste semnificativ sansele la vindecare corecta si la timp, precum si la limitarea raspandirii bolii in populatia generala.