Miting de protest organizat de Federatia COPAC
9 Noiembrie 2009
Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC), a organizat in cursul zilei de astazi un miting de protest in fata Palatului Parlamentului.
Membrii coalitiei, reprezentand peste 40.000 de pacienti cu boli cronice din Romania, au dorit sa atraga atentia guvernantilor si, mai ales, a Ministerului Sanatatii si Comisiilor de specialitate din Senat si Camera Deputatilor, asupra situatiei disperate, fara precedent, in care se gasesc bolnavii de cancer, hepatita cronica, diabet, hemofilie precum si persoanele care traiesc cu HIV/SIDA.
Viata acestor oameni depinde in mod esential de tratamentul medicamentos, care trebuie urmat fara intrerupere. In conditiile lipsei de medicamente de prima linie, cum sunt cele anticanceroase sau ARV, modulatoarele imunologice pentru pacientii transplantati sau a terapiei specifice pe care o urmeaza bolnavii de hemofilie, starea de sanatate a acestor persoane se poate deteriora rapid.
Cei prezenti la miting au declarat ziaristilor ca aceasta manifestare reprezinta solutia ultimativa, care urmeaza unui lung sir de interventii si solicitari adresate autoritatilor medicale, toate ramase fara raspuns si fara o solutie viabila de asigurare a tratamentului.
COPAC sustine ca in multe situatii nu este vorba numai despre lipsa fondurilor necesare, dar si despre un management defectuos al resurselor alocate, cerand pe aceasta cale o comisie parlamentara de ancheta.
Printre cei prezenti la mitingul de la Parlament se numara si persoanele care traiesc cu HIV/SIDA, membri ai Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).
Bolnavii cronici nu vor renunta la protest, desi astazi nici un reprezentant al puterii nu a coborat in strada sa vorbeasca cu cei prezenti la miting. Apelul lor, "...Nu vrem sa murim, vrem sa traim!..." va ajunge, poate, la urechile guvernantilor prin intermediul presei si al televiziunilor, si ele prezente printre manifestanti.
Ramane de vazut in ce masura si mai ales in cat timp se va obtine o solutie a problemei, de care depinde viata atator mii de oameni…