![]()
24 Martie, Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Tuberculozei
24 martie 2009
In fiecare an, 24 martie marcheaza Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Tuberculozei (ZMTB). Evenimentul anual permite, pe de o parte, un bilant al interventiilor si programelor care vizeaza imbunatatirea controlului acestei maladii devastatoare si totodata un prilej de evaluare a progreselor pe care lumea medicala le inregistreaza in descoperirea unor medicamente si vaccinuri eficiente.
Pentru ca, desi avem medicamente antituberculoase de peste 100 de ani, desi avem strategii terapeutice din ce in ce mai performante, boala continua sa faca revagii, mai ales in tarile sarace sau in cele in curs de dezvoltare. Marturie in acest sens stau cele peste 9 milioane de cazuri noi inregistrate anual si, ce este mai grav, cele 1 milion si jumatate de decese cauzate de tuberculoza. Sa fie oare aceasta boala secolului? Iata o intrebare la care inca mai asteptam raspuns din partea specialistilor.
Campania din acest an, dedicata ZMTB, se desfasoara sub deviza "Impreuna invingem Tuberculoza!". Acest deziderat implica insa colaborarea stransa dintre institutiile guvernamentale, societatea civila si comunitatile afectate. Numai prin acest parteneriat obiectivul poate fi atins iar controlul epidemiei imbunatatit.
O alta conditie, esentiala, este alocarea de fonduri suficiente de catre institutiile guvernamentale, pentru consolidarea si dezvoltarea interventiilor de control al TB.
Evenimentele care au marcat ZMTB in Romania au fost gazduite in acest an de Institutul der Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucuresti si s-au bucurat de participarea unor personalitati ale lumii medicale, printre care mentionam pe domnul dr. davide Monasero, specialist TB al European Center for Disease Control, doamna dr. Lucica Ditiu, Ofiter TB al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Biroul pentru Regiunea Europeana. Din partea institutiilor guvernamentale au luat parte la eveniment Conf.dr. Aurel Nechita, Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii precum si Conf.dr. C-tin Marica, Coordonator Tehnic National al PNCT.
Intrucat sarbatorirea ZMTB in Romania a fost organizata la initiativa Centrului pentru Politici si Servicii de Sanatate (CPSS), beneficiind de finantarea Fondului Global prin Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA), cele doua organizatii nonguvernamentale au fost reprezentate la eveniment de catre doamna dr. Silvia Asandi, Director general al Fundatiei RAA precum si de catre doamna dr. Ioana Daramus, Coordonator de Programe in cadrul CPSS.
Puteti accesa aici comunicatul de presa lansat cu ocazia sarbatoririi ZMTB in Romania!