![]()
Intalnirea Regionala pentru Europa de Est si Asia Centrala, organizata la Sofia, Bulgaria, de Fondul Global
3 Decembrie 2009
In perioada 24-26 noiembrie s-a desfasurat la Sofia, Bulgaria, Intalnirea Regionala pentru Europa de Est si Asia Centrala a tarilor care beneficiaza de programe de sanatate finantate de Fondul Global de Lupta Impotriva HIV/SIDA, TB si Malariei (FG).
Evenimentul, organizat la initiativa si sub patronajul Fondului Global, a reunit reprezentanti ai institutiilor guvernamentale, Primitorilor Principali, comunitatilor afectate si grupurilor vulnerabile, partenerilor si organizatiilor neguvernamentale implicate in implementarea cu succes a programelor de prevenire si control al HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei.
Cele 3 zile de sesiuni, prezentari, ateliere de lucru si dezbateri au permis o intelegere aprofundata a noii arhitecturi si a principiilor de functionare ale Fondului Global, inclusiv cele legate de rolul si functiile Secretariatului FG, precum si formularea unor propuneri privind optimizarea functionarii Comitetului National de Coordonare a Programelor Fondului Global (CNC-FG) dar si modificarea conditiilor de eligibilitate pentru rundele de finantare viitoare .
Totodata, organizatorii si-au propus facilitarea unui schimb de bune practice si interventii de succes intre statele din regiune, mai ales in conditiile unor caracteristici epidemiologice HIV si TB comparabile, identificarea dificultatilor existente la nivelul fiecarei tari, precum si consolidarea rolului pe care societatea civila il poate juca in controlul celor trei epidemii majore: HIV/SIDA, TB si Malarie.
Participantii au putut, totodata, lua parte la dezbaterile generate in jurul unor subiecte de mare actualitate: extinderea si imbunatatirea calitativa a interventiilor preventive destinate grupurilor vulnerabile, cresterea aderentei la tratamentul antiretroviral si antituberculos, consolidarea si extinderea programelor de prevenire si control TB si MDR-TB (tuberculoza multidrug-rezistenta), coordonarea si imbunatatirea activitatilor care vizeaza abordarea integrate HIV/TB.
Delegatia romana care a luat parte la Intalnirea Regionala a inclus reprezentanti ai Primitorului Principal pentru Runda a 6-a, Fundatia Romanian Angel Appeal, ai institutiilor si organizatiilor implementatoare, precum si ai partenerilor si membrilor CNC-FG.
Intalnirea regionala a fost precedata de un atelier de lucru la care au fost invitati sa participe factori implicati in prevenirea HIV/SIDA si asigurarea serviciilor de asistenta si suport destinat consumatorilor de droguri injectabile (CDI), alaturi de reprezentanti ai comunitatilor afectate. Scopul acestui atelier de lucru a fost acela de a permite identificarea provocarilor si a dificultatilor cu care se confrunta organizatiile si institutiile ce desfasoara proiecte si interventii destinate CDI si de a gasi impreuna o solutie la aceste probleme.
Pentru mai multe informatii legate de evenimentul desfasurat la Sofia puteti accesa www.theglobalfund.org