Intalnirea Ministrului Sanatatii Publice, domnul Eugen Nicolaescu, cu reprezentantii UNOPA si RAA

Intalnirea Ministrului Sanatatii Publice, domnul Eugen Nicolaescu, cu reprezentantii UNOPA si RAA

13 martie 2008

La inceputul acestui an, Ministerul Sanatatii Publice (MSP) a initiat o serie de demersuri menite sa continue reforma sistemului sanitar.

Una dintre componentele acestei reforme este reprezentata de descentralizarea serviciilor medicale, inclusiv cele de achizitie si distributie de medicamente si consumabile catre unitatile sanitare. Achizitia si distribuirea de medicamente specifice tratamentului infectiei cu HIV si a altor afectiuni asociate este unul dintre aspectele vizate de aceasta reforma.

La propunerea MSP, achizitia acestor medicamente s-ar realiza la nivelul centrelor regionale iar distributia lor s-ar putea face prin reteaua farmaciilor cu circuit deschis.

Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) precum si Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA) si-au exprimat in mod deschis, public, reticenta si ingrijorarea privind adoptarea si aplicarea acestei masuri cu incepere din al doilea trimestru al anului 2008.

Cea mai mare parte a motivelor care stau la originea acestei retineri este legata de faptul ca in ultimii 5 ani in Romania a functionat un sistem de achizitie si distributie a medicamentelor ARV eficient.In acest caz, ca si in alte cazuri de terapie medicamentoasa, eficienta s-a tradus printr-un numar anual relativ constant de cazuri noi de infectie cu HIV/SIDA, reprezentand un important pas in controlul epidemiei cu HIV in tara noastra.

Ca urmare a memoriilor depuse si a solicitarii de a se intalni cu factorii de decizie din MSP, inclusiv cu Ministrul Sanatatii Publice, in data de 11 martie 2008 a fost organizata la sediul Ministerului o intalnire a reprezentantilor celor doua organizatii nonguvernamentale si autoritatile medicale centrale.

Discutiile purtate au abordat subiecte delicate si totodata importante, cum sunt confidentialitatea, asigurarea continuitatii terapiei in conditiile in care nu toate farmaciile accesibile pacientilor vor avea la dispozitie la orice ora terapie ARV, economia de timp si cea de resurse financiare, sistemul de achizitie al acestor medicamente, monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii, colaborarea cu CNAS, etc.

Reprezentantii RAA si UNOPA au prezentat si sustinut inca o data argumentele pentru care au cerut anterior ca actualul sistem de achizitie si distributie sa nu fie modificat. Cea mai mare temere a acestor organizatii care reprezinta si apara interesele persoanelor care traiesc cu infectie cu HIV/SIDA este scaderea compliantei la tratament, incalcarea confidentialitatii si monitorizarea clinica si de laborator la intervale de timp mai mari.

Un alt aspect abordat a fost acela referitor la posibilitatea ca PLWHA sa poata dezvolta, printr-un tratament incorect aplicat de catre pacient sau incomplet monitorizat, infectii cu virusuri si tulpini HIV rezistente la multe dintre combinatiile de medicamente utilizate in acest moment. O astfel de situatie ar putea duce la raspandirea in randul populatiei a unor virusuri HIV rezistente, foarte greu de controlat.

Aceste argumente au fost sustinute si de campania de strangere de semnaturi initiata de UNOPA si care a numarat printre semnatari nu numai persoane infectate cu HIV/SIDA si membrii ai familiilor acestora ci si personal medical implicat direct sau indirect in serviciile medicale si de suport destinate PLWHA.

Discutiile purtate au reusit sa clarifice o parte dintre problemele semnalate de RAA si UNOPA, permitand o reformulare si o completare a variantei initiale de proiect de achizitie si distributie pentru terapia ARV si pentru cea destinata infectiilor oportuniste.

De asemenea, reprezentantii celor doua organizatii au adus in discutie si problema parteneriatului dintre institutia guvernamentala si societatea civila.

Reprezentantii MSP si-au afirmat cu acest prilej intentia de a incheia parteneriate si de a colabora mai strans cu sectorul nonguvernamental, scopul acestor colaborari fiind calitatea serviciilor medicale oferite populatiei.

Concluziile acestei intalniri, concretizate sub forma unui comunicat de presa, pot fi consultate la: http://www.ms.ro/comunicate-de-presa.php?com=1331.